Apocalipsa prezisă de mayaşi se amână

Argumentele unui specialist în istoria mayaşă dărâmă ca pe un castel de nisip mitul consacrat ştiinţific în ultimele decenii, care dovedea că anul prezis de mayaşi pentru sfârşitul lumii ar fi 2012.Principala eroare de judecată pe care au făcut-o specialiştii occidentali în cultura mayaşă când au calculat sfârşitul lumii prezis de învăţaţii poporului dispărut ca având loc "sigur" în 2012 a fost faptul că au folosit constanta GMT drept modalitate de coroborare a datelor din calendarul maya cu cele din calendarul gregorian, afirmă Gerardo Aldana, profesor asociat la Universitatea californiană Santa Barbara.
"Acest lucru a fost posibil din cauză că puţini specialişti în cultura mayaşă ştiu şi astronomie, şi epigrafie (n.r. disciplină care se ocupă cu descifrarea şi interpretarea inscripţiilor vechi), şi arheologie", crede profesorul. Acesta readuce în discuţie cercetările antropologului, epigrafistului şi lingvistului american Floyd Lounsbury,unul dintre foarte puţinii specialişti în istoria mayaşă care a ridicat altceva la rangul de informaţie cheie în interpretarea profeţiilor, nu constanta GMT.  "Astronomia a fost luată în considerare în trecut, e drept, dar nimeni a pus accentul pe Dresden Codex Venus Table, o combinaţie de calendar şi almanah, care clasează diferite date legat de mişcările planetei Venus", spune Aldana. Iar dacă Dresden Codex Venus Table este luat în principal în considerare la calcule, data prezisă de mayaşi pentru sfârşitul lumii ar putea fi cu totul alta. Apocalipsa amâna cu cel puţin 50 de ani, dacă nu 100.

O slujbă proastă îţi afectează sănătatea mintală

Este deja cunoscut faptul că un loc de muncă dezagreabil ne face nefericiţi, dar este mai dăunator pentru sănătatea minţii să ai un job care nu-ţi convine decât să nu ai slujbă deloc, arată un studiu realizat în Australia.

Prea puţină siguranţă, o normă de muncă exagerat de mare, prea puţin control asupra gestionării volumului de muncă, lipsa de perspective, toate acestea definesc o slujbă proastă, portivit descopera.ro.

Cercetări anterioare arătaseră că sănătatea mintală a persoanelor care lucrează este mai bună decât a celor fără loc de muncă, astfel încât eforturile de a îmbunătăţi sănătatea psihică şi integrarea socială s-au concentrat asupra găsirii de locuri de muncă pentru oameni - orice fel de slujbe, cât mai repede.
Noul studiu arată că lucrurile nu sunt atât de simple. Cei care trec de la situaţia de şomer la cea de angajat cu o slujbă bună, prezintă o îmbunătăţire semnficativă echilibrului psihic. În schimb, o slujbă nesatisfăcătoare face mai mult rău decât bine.

 

UPB

Optiunea mea pentru facultate este Universitatea  Politehnica din Bucuresti
 
Facultatea de Eenergeticanergetică este una dintre scolile de elita ale invatamantului superior romanesc, prima institutie academica de invatamant energetic din tara, infiintata in anul 1950, recunoscuta pentru profesionalism, standarde academice si stiintifice de inalta calitate.

Facultatea de Energetica ofera programe de studii de licenta, masterat si doctorat, compatibile cu sistemul european de credite transferabile si conditii de studiu la nivel mondial pentru peste 1500 de studenti anual.

Studentii facultatii de Energetica au posibilitatea de a se pregati in toate domeniile Ingineriei Energetice, dobandind competente in domeniul proiectarii, constructiei, exploatarii, mentenantei, conducerii si planificarii activitatii din centralele electrice clasice (termoelectrice, hidroelectrice, nuclearoelectrice), din centralele bazate pe surse regenerabile de energie (fotoelectrice, eoliene, microhidrocentrale, ferme marine), respectiv din sistemele de transport si distributie a energiei.
 
Modalitatea de admitere:Media generala de admitere se calculeaza ca media ponderata a mediei notelor de concurs si mediei generale de la examenul de bacalaureat.
Media notelor de concurs este media aritmetica a notelor obtinutele la cele doua probe de concurs:
Proba I: Algebra si elemente de analiza matematica
Proba II: Fizica sau Geometrie si Trigonometrie
 
 Acte necesare
Pentru fiecare facultate la care se înscrie, candidatul trebuie să depună câte un dosar, cuprinzând următoarele acte:
  1. Fişa de înscriere tip, în care se menţionează, sub semnătură şi răspundere proprie, toate datele solicitate de formularul respectiv. Primiţi acest formular deja completat de la secretariatul facultăţii, după înscrierea datelor personale.
  2. Trei fotografii tip buletin de identitate
  3. Diploma de bacalaureat; candidaţii care au promovat examenul de bacalaureat în sesiunea iunie-iulie sau în sesiunea august-septembrie 2010 pot prezenta la înscriere, în locul diplomei de bacalaureat, adeverinţa eliberată de liceu, în care se menţionează atât media generală de la bacalaureat cât şi notele obţinute la probele susţinute, precum şi foaia matricolă; unele facultăţi solicită depunerea diplomei sau adeverinţei de bacalaureat în original; vă rugăm să consultaţi secretariatele facultăţilor pentru a afla această informaţie;
  4. Certificatul de naştere, în copie legalizată
  5. Adeverinţă medicală tip, din care să rezulte că este apt medical pentru domeniul de studiu la care candidează
  6. [Facultatea de Inginerie în Limbi Străine] Certificat de competenţă lingvistică; sunt acceptate certificate eliberate de instituţii abilitate sau de Departamentul de Limbi Moderne din U.P.B., în urma unui test care va fi susţinut la o dată pe care o puteţi afla direct de la secretariatul Facultatăţii de Inginerie în Limbi Străine
  7. Chitanţa de plată a taxei de înscriere sau dovada privind îndeplinirea condiţiilor de scutire de la plata taxei.
    Sunt scutiţi de plata taxei orfanii de ambii părinţi, cei proveniţi de la casele de copii sau din plasament familial, copiii eroilor-martiri ai Revoluţiei, răniţii în timpul Revoluţiei din decembrie 1989, copiii salariaţilor din Universitatea POLITEHNICA din Bucureşti şi copiii personalului didactic.
  8. [Olimpici naţionali sau internaţionali] Act doveditor al statutului de olimpic
  9. Candidaţii rromi trebuie să obţină viza pe dosarul de admitere de la secretarul şef al Universităţii Politehnica Bucureşti - prof.dr.ing Gabriel IACOBESCU (, Tel. +4021-402-9198).
  10. Dosar plic

Oamenii de ştiinţă au descoperit "elixirul" vieţii

Un adevărat "elixir al vieţii" care ar putea alunga moartea a fost descoperit de cercetători.
Cocktailul din aminoacizi a crescut durata de viaţă a şoarecilor cu 12% şi ar putea aduce acelaşi beneficiu şi oamenilor, mai ales celor bătrâni şi bolnavi, cred oamenii de ştiinţă.

În experimentele de laborator, şoareci adulţi masculi au primit apă îmbogăţită cu trei aminoacizi. Animalele au trăit mai mult decât cei care au avut o dietă normală. Durata lor medie de viaţă a fost de 869 de zile, faţă de 774 cât trăiesc şoarecii netrataţi, fiind o diferenţă de 12%.

Viaţa mai lungă a fost însoţită de schimbări biologice care au adus mai multă energie celulelor şi au redus oxidarea corpului cauzată de radicalii liberi.

Şoriceii trataţi au fost mult mai energici şi şi-au îmbogăţit coordonarea musculară.

Rusia va construi un hotel pentru turiştii spaţiali care va fi inaugurat în 2016

Primul modul al hotelului spaţial va putea fi finalizat în 2012-2013 şi va fi plasat pe orbită la sfârşitul anului 2015 sau începutul anului 2016", a declarat Serghei Kostenko, citat de agenţia de presă RIA-Novosti.

Un hotel spaţial confortabil, conceput în principal pentru viitorii turişti spaţiali, va fi plasat pe orbită, la începutul anului 2016, a anunţat, miercuri, Serghei Kostenko, directorul companiei Orbital Technologies, iniţiatoarea acestui proiect ambiţios, potrivit mediafax.ro.
În opinia lui, acest prim modul, cu un volum de 20 de metri cubi, va dispune de patru cabine şi va putea găzdui până la şapte persoane.hotel

Capsulele spaţiale ruseşti Soyuz îi vor transporta pe viitorii turişti spaţiali până la acest hotel, care se va numi Staţia Spaţială Comercială (CSS). Alimentele şi alte produse vor fi transportate de către vasele de tip cargo Progress.

"Interiorul modulului nu va semăna cu interiorul Staţiei Spaţiale Internaţionale (ISS): hotelul trebuie să fie confortabil, iar turiştii vor putea să admire Terra prin hublouri foarte mari", a explicat Serghei Kostenko.

Până în prezent, turiştii spaţiali, printre care s-a aflat şi miliardarul canadian Guy Laliberté, fondatorul companiei Cirque du Soleil, au trebuit să împartă cu astronauţii aflaţi în misiune pe ISS atât cabinele, cât şi condiţiile de trai - considerate spartane - de la bordul staţiei.

Destinat în special viitorilor turişti, hotelul va putea fi folosit şi de persoane care lucrează pentru diverse companii private, ce doresc să efectueze cercetări ştiinţifice în spaţiu, au precizat iniţiatorii acestui proiect.

Proiectul, conceput în cooperare cu compania de construcţii spaţiale Energia, va fi finanţat de investitori ruşi şi americani.

 

A fost descoperită o planetă cu atmosferă şi gravitaţie

Planeta extra-solară "potenţial locuibilă", Gliese 581 g, este de aproape trei ori mai mare decât Terra. În urmă cu trei ani, specialiştii NASA spuneau că există o planetă asemănătoare tot pe Calea Lactee.

Şansele ca generaţiile viitoare de pământeni să colonizeze spaţiul extraterestru sunt tot mai mari. O echipă de astronomi americani a descoperit o planetă extra-solară "potenţial locuibilă", de aproape trei ori mai mare decât Terra, potrivit Daily Mail.

Planeta care ar putea fi locuită a fost descoperită, pentru prima dată, în afara sistemului solar. Gliese 581, aflată la 20,5 ani-lumină de Pământ, este o planetă care prezintă condiţiile unei vieţi extraterestre, susţin cercetătorii de la University of California, Santa Cruz.

Planeta, care gravitează în jurul unei exoplanete roşii, ar putea avea pe suprafaţă apă în stare lichidă, iar temperatura înregistrată este între 0 şi 40 de grade Celsius.
Planeta este de dimensiuni medii şi se află la o distanţă de aproximativ 120.000 de miliarde de kilometri de Pământ. Însă steaua în jurul căreia gravitează planeta este o pitică roşie, mult mai mică şi cu temperaturi mult mai scăzute decât Soarele nostru.

Gliese 581g are o compoziţie stancoasă similară cu cea a Pământului, diametrul ar fi de aproximativ 1.2-1.4 ori mai mare, iar gravitaţia este posibil să fie similară cu cea a Terrei.

Informaţiile cu privire la corpul ceresc recent descoperit sunt încă puţine, estimările fiind că ar putea exista zeci de astfel de spaţii primitoare în Univer. În sistemul Gliese 581 sunt şase astfel de planete care au o gravitaţie circulară.

 

Prima navetă pentru turism spaţial va zbura în 2012

Miliardarul britanic Richard Branson, patronul companiei Virgin Galactic, a declarat, luni, că naveta SpaceShipTwo, destinată turismului spaţial, va zbura pentru prima oară în spaţiu peste 18 luni.

"Tocmai am terminat de construit SpaceShipTwo. Suntem la 18 luni distanţă de transportul oamenilor în spaţiu (în scopuri turistice, n.r.)", a declarat Richard Branson cu ocazia unei întâlniri cu o serie de investitori din Kuala Lumpur.
Richard Branson a precizat cu această ocazie că viitorii pasageri ai navetei SpaceShipTwo, căreia i se mai spune şi Virgin Space Ship (VSS) Enterprise, au plătit deja aproximativ 200.000 de dolari pentru a călători în spaţiu.
Virgin Galactic, care doreşte să devină prima companie comercială specializată în turismul spaţial, a primit deja 45 de milioane de dolari de la 330 de clienţi care şi-au rezervat un loc la bordul acestei navete care are şase locuri.
Această navetă, concepută de inginerul Burt Rutan, a efectuat în luna martie un prim zbor de testare, sub aripile unui vas-mamă, deasupra unui deşert din California. Potrivit proiectului Virgin Galactic, naveta se va separa de nava-mamă, cu ocazia zborurilor viitoare, la o altitudine de 16 kilometri.
Odată ajunşi în spaţiu, turiştii vor putea să admire din interiorul navetei, prin câteva hublouri, planeta Terra.
Miliardarul britanic a evocat, ca viitoare etapă a planurilor sale, inaugurarea unor hoteluri de lux în spaţiu, ce vor putea fi utilizate ca viitoare baze de aprovizionare şi odihnă pentru astronauţi, în lungul lor zbor către Lună.
"Vrem să construim hoteluri în spaţiu. Ţintim către Lună", a declarat Richard Branson, care intenţionează, totodată, să lanseze o serie de "mici sateliţi" de care să beneficieze şcolile şi universităţile din lumea întreagă.

Avem 50% şanse să descoperim o planetă asemănătoare Pământului până în mai 2011

Pentru a prezice când vor găsi astronomii o planetă similară Terrei, echipa a analizat descoperirile a 370 de exoplanete şi a aplicat Legea lui Moore.


Doi cercetători s-au folosit de rata descoperirilor trecute ale exoplanetelor pentru a prezice că vom găsi prima planetă asemănătoare Pământului în mai 2011.

În 1965, co-fondatorul Intel Gordon Moore a observat că numărul tranzistorilor care intră pe un chip se dublează o dată la doi ani - o tendinţă cunoscută acum drept Legea lui Moore. Samuel Arbesman de la Harvard Medical School din Boston vrea să afle dacă această lege se poate aplica şi în ştiinţă.

El şi Greg Laughlin de la Universitatea din California testează idea pe exoplanete. În ultimii 15 ani, ritmul descoperirii planetelor s-a accelerat, fiind cunoscute acum 490 de planete.

Pentru a prezice când vor găsi astronomii o planetă similară Terrei, echipa a analizat descoperirile a 370 de exoplanete. Ei s-au concentrat asupra a două caracteristici de bază pentru locuirea unei planete: masa planetei şi temperatura de la suprafaţă. Ei au folosit aceşti doi factori pentru a acorda fiecărei planete o notă "de locuire" de la 0 la 1, 0 fiind nelocuibilă, iar 1 fiind locuibilă. Apoi s-a verificat data descoperirii planetelor locuibile şi s-au realizat mai multe calcule.

Acestea arată că există o şansă de 50% de a descoperi prima planetă asemănătoare Terrei până în mai 2011, 75% până în 2020 şi 95% până în 2264.

Un student canadian a testat cu succes primul ornitopter, imaginat de Leonardo da Vinci

Visul de a zbura cu aripi al lui Leonardo da Vinci a devenit realitate, la mai bine de jumătate de mileniu distanţă. Un student canadian a proiectat şi testat cu succes primul ornitopter, un aparat de zbor cu propulsie umană ale cărui aripi imită mişcările păsărilor. Todd Reichert a proiectat aparatul, botezat "Snowbird", pornind de la schiţele marelui pictor şi savant umanist din secolul al XV-lea, însă l-a construit cu materiale ultrauşoare disponibile în prezent. Snowbird a reuşit să se menţină deasupra solului 19 secunde, timp în care a parcurs 145 de metri cu o viteză medie de 26 de kilometri pe oră.

Cum a despărţit Moise Marea Roşie, un fapt explicat de oamenii de ştiinţă

Stiinţa se înţelege cu religia: cercetătorii spun că despărţirea apelor în două atunci când Moise şi israeliţii fugeau de egipteni poate fi explicată prin vântul puternic.
Separarea Mării Roşii în două de către Moise pentru israeliţi este poate unul dintre cele mai incredibile miracole din Vechiul Testament.
Oamenii de ştiinţă cred acum că acest lucru chiar s-a întâmplat - deşi atribuie evenimentul mai mult naturii decât lui Moise.
O simulare pe computer sugerează că un vânt foarte puternic din est, care a suflat peste 12 ore în timpul nopţii, ar fi putut împinge apele de mică adâncime pentru câteva ore, făcând loc unei zone uscate.
În Biblie, Moise şi israeliţii erau prinşi între trupele Faraonului şi mare. Datorită intervenţiei divine, un vând puternic din est a suflat toată noaptea, separând apele în două şi făcându-le loc să fugă de egipteni.
Când egiptenii au încercat să treacă şi ei printre ape, acestea s-au năpustit asupra lor.
Oamenii de ştiinţă cred că locul cel mai probabil al minunii nu a fost Marea Roşie, ci o zonă din Delta Nilului, unde se crede că un râu antic se unea cu o lagună.
Cercetătorii au folosit un model computerizat pentru a simula impactul unui vânt puternic asupra apelor adânci de circa 2 metri. Un vânt care sufla cu 100 de km pe oră, timp de 12 ore, ar fi putut într-adevăr să despartă apele şi ar fi creat un "pod" de pământ de 3km lungime şi 5km lăţime care a durat patru ore.
Când vântul a început să se liniştească, apele au revenit, iar oricine ar fi fost pe bucata de pământ din mijlocul apelor s-ar fi înecat.
Alte teorii spuneau că minunea ar fi putut fi explicată printr-un tsunami, care ar fi cauzat o porţiune de apă să se retragă şi apoi să avanseze rapid. Dar un astfel de eveniment nu ar fi cauzat separarea graduală a apelor peste noapte şi nici nu ar fi fost asociată cu vântul.

Acceleratorul de particule de la CERN a recreat condiţiile care au existat după Big Bang


LHC-ul de 10 miliarde de dolari se pare că a recreat, la un nivel foarte mic, materia care a existat în primele momente ale universului.
Cercetătorii spun că particulele în coliziune creează "materie densă fierbinte", care ar fi existat la câteva microsecunde după Big Bang şi care ne-ar putea explica cum au apărut lichidele, gazele şi solidele din universul nostru.
Detectorul CMS al acceleratorului a văzut "efecte noi şi interesante", care arată traseul particulelor după impact.
Oamenii de ştiinţă spun că efectele observate sunt mici, însă, îi pot ajuta să răspundă la marile întrebările ale fizicii particulelor, precum existenţa presupusă a antimateriei şi a bosonului Higgs.
Bosonul Higgs este denumit de fizicieni  "particula lui Dumnezeu", întrucât ei cred că acesta conferă masă altor particule şi prin urmare tuturor obiectelor şi creaturilor din Univers.
LHC-ul, un tunel de 27km lungime care crează mini Big-Bang-uri prin ciocnirea particulelor, realizează momentan coliziunile la jumătate din energia lui maximă, 7 TeV. În 2013 se va creşte la 14 TeV, ajungând mai aproape de condiţiile în care a fost creat Universul acum 13,7 miliarde de ani.

S-a descoperit gena prostiei. Şi poate fi anihilată


Oamenii au toate şansele să devină mai deştepţi. Un grup de oameni de ştiinţă a descoperit o genă a prostiei, iar experimentele pe şoricei au arătat că subiecţii au devenit mai inteligenţi odată cu anihilarea acesteia.
Oamenii de ştiinţă au descoperit o genă a prostiei şi studiază acum posibilitatea de a o anihila. În cadrul cercetărilor, şoriceii pe care s-a experimentat şi la care gena, botezată Homer Simpson, după celebrul personaj animat, a fost anulată, au devenit mai inteligenţi. 
Gena "Homer Simpson" acţionează într-o parte a creierului care este "răspunzătoare" de capacitatea de învăţare şi memorare a animalelor. Cercetătorii de la Emory University School of Medicine spun că ştergerea acestei gene la şoareci i-a făcut pe aceştia să se descurce mai uşor în labirinturi şi să-şi aducă aminte obiecte.

La oameni, gena care corespunde genei prostiei de la şoareci este denumită RGS14.

"Marea întrebare este de ce oamenii sau şoarecii ar avea o genă care îi face proşti, o genă Homer Simspon? Cred că nu vedem imaginea de ansamblu. RGS14 poate fi o genă cheie de control într-o parte a creierului, care, atunci când lipseşte sau nu funcţionează, distruge echilibrul semnalelor importante pentru învăţare şi memorare", spune John Hepler, profesor de farmacologie la Emory University School of Medicine.

Potrivit cercetătorilor, la şoarecii la care gena RGS14 a fost dezactivată, zona cerebrală în care aceasta se regăseşte a devenit sensibilă la electro-stimulare, iar neuronii aveau legături mai puternice. Şoarecii au devenit capabili să recunoască obiecte plasate anterior în cuştile lor, ceea ce nu se întâmplă la cei la care gena prostiei este încă activă, şi au învăţat mult mai repede să găsească ieşirea dintr-un labirint. Mai mult, potrivit cercetătorilor, lipsa genei "Homer Simpson" nu pare să-i fi afectat în vreun fel.

Cercetătorii lucrează acum la modalitatea de a anihila această genă la oameni, pentru a îmbunătăţi astfel activitatea cerebrală.

Jupiter va străluci timp de patru luni la cea mai mică distanţă de Pământ din ultimii 60 de ani

Jupiter se va apropia de Pământ suficient de mult pentru a fi observat cu ochiul liber, împreună cu Uranus.

Jupiter va ajunge la cea mai mică distanţă de Pământ din ultimii 60 de ani (1951), şi timp de patru luni, uriaşa planetă va face echipă cu Uranus.
Planeta gazoasă va fi la cea mai mică distanţă de noi, mai precis 592 de milioane de kilometri, atunci când Soarele, Pământul şi Jupiter vor fi aliniate. „Această aliniere se produce la fiecare 400 de zile, pe măsură ce Pământul prinde din urmă Jupiter, pe orbita sa în jurul Soarelui”, a explicat Raminder Singh Samra, astronomul de la the H.R. MacMillan Space Centre din Vancouver, Canada.
„Din cauză că orbitele planetelor sunt uşor eliptice, distanţele dintre ele variază, ceea ce înseamnă că abia în 2022 cele două planete vor mai fi atât de apropiate”, a adăugat Raminder.
Până la sfârşitul lui septembrie, Jupiter va fi cel mai luminos obiect de pe cer, în afară de Lună, iar planeta va fi vizibilă toată noaptea, răsărind în est şi apunând în vest.
Potrivit nationalgeographic.com, pe 22 septembrie, o lună plină va fi vizibilă chiar deasupra lui Jupiter, oferind un adevărat spectacol care va putea fi observat cu ochiul liber.
Mai mult, cu doar un binoclu, planeta Uranus va putea văzută şi ea, lângă Jupiter, ca o mică pată albastră pe cerul întunecat. Jupiter şi Uranus vor apărea împreună pe cer timp de câteva săptămâni şi se vor despărţi la sfârşitul anului.

 

S-a inventat spray-ul care face un tricou în doar 15 minute

Tricourile pot fi spălate şi repurtate la fel ca unul cumpărat.

S-a inventat spray-ul care face o piesă vestimentară în doar 15 minute. Invenţia aparţine unui designer spaniol şi unui profesor de la Imperial College London. Ei au lucrat împreună timp de 10 ani pentru a găsi ingredientele potrivite.
Inventatorii spun că poţi face rapid un tricou cu ajutorul spray-ului - minune. În plus, instrumentul cu aerosoli poate fi folosit, la fel de bine şi pentru crearea altor piese vestimentare. Astfel, doamnele îşi pot face fuste şi rochii care să se muleze perfect pe corp, în timp ce domnii pot folosi spray-ul atunci când doresc o pereche de pantaloni noi-nouţi.
"Ca designer te simţi minunat când poţi să pulverizezi materialul direct pe piele şi să faci orice piesă vestimentară doreşti", a declarat designerul Manuel Tores.
Toate hainele obţinute prin pulverizarea spray-ului direct pe piele pot fi spălate şi purtate din nou, asemeni celor cumpărate de la magazin. Iar dacă proprietarul se plictiseşte de haină poate să o dizolve într-un solvent special, iar materia primă obţinută poate fi refolosită pentru o altă piesă vestimentară.

 

O stea canibală şi-a mâncat vecina



Oamenii de ştiinţă spun că acest eveniment arată că stelele precum Soarele nostru trăiesc liniştite câteva miliarde de ani, iar când dispar, ar putea lua cu ele şi câteva planete din jur.

Observatorul cu raze-x Chandra, de la NASA, a găsit o stea care şi-a devorat vecina - o altă stea sau o planetă gigantică.
Descoperirea ar putea oferi mai multe informaţii asupra interacţiunii dintre planete şi stele.
Astronomii au spus că BP Piscium, din constelaţia Peşti, nu este o stea foarte tânără, ci un gigant roşu în vârstă de câteva miliarde de ani care şi-a "mâncat" vecinul, al cărui rămăşiţe mai sunt încă vizibile.
BP Piscium este o versiune mai evoluată a Soarelui nostru, aflată la 1.000 de ani lumină depărtare.
Profesorul Kastner, de la observatorul Chandra, a explicat că, cel mai probabil, vecinul stelei a "căzut" în ea şi a fost "digerat".
Astronomii cred că ce s-a întâmplat vecinului lui BP Piscium i s-ar putea întâmpla şi Pământului, la un moment dat.
"BP Piscium arată că stelele precum Soarele nostru trăiesc liniştite câteva miliarde de ani, iar când dispar, ar putea lua cu ele şi câteva planete din jur", a spus co-autorul studiului, David Rodriguez, de la Universitatea California

O supernovă ar putea fi strămoşul nostru direct



Explozia unei supernove în apropierea sistemului nostru solar ar fi putut influenţa apariţia Soarelui şi a planetelor.

Una dintre cele mai impresionante revelaţii care au fost oferite de către astronomie este una fundamentală, aşa cum explica Carl Sagan: „We are star stuff”, traducerea cea mai simplă fiind „suntem alcătuiţi din resturi de stele”.
Elementele mai grele decât hidrogenul şi heliumul apar în nucleele stelelor sau în urma unor supernove, fiind aruncate în spaţiu, alcătuind la rândul lor alte stele şi planete. Putem vedea rezultatele supernovelor peste tot, dar unii oameni de ştiinţă au găsit urme ale unor explozii specifice în asteroizi foarte vechi.
O stea poate crea elemente din tabelul periodic doar până la fier, restul apărând doar în urma unor supernove. Multe elemente radioactive sunt create în supernove, iar rata lor de descompunerea poate fi măsurată în rămăşiţele supernovelor.
Potrivit discovery.com, un grup de cosmochimişti conduşi de Nicolas Dauphas au căutat urmele unei asemenea supernove care s-a produs în urmă cu cinci miliarde de ani, în apropierea sistemului nostru solar. Asemenea explozii şi-au lăsat amprenta în formarea propriului nostru sistem, evenimentele fiind înregistrate în asteroizii cei mai vechi.
Dauphas şi colegii său au identificat mici particule de rocă ce conţineau chromium-54, izotop care se găseşte din abundenţă în unii asteroizi, de această dată însă într-un asteroid foarte vechi, numit Orgueil care a ajuns pe Pământ în urmă cu aproape 150 de ani şi a cărui vârstă este aceeaşi cu cea a sistemului nostru solar. Se pare că o supernovă a explodat în apropierea zonei noastre din spaţiu şi chiar ne-a influențat apariţia. Aceste supernove ar putea fi efectiv strămoşii noştri direcţi.