Apocalipsa prezisă de mayaşi se amână

Argumentele unui specialist în istoria mayaşă dărâmă ca pe un castel de nisip mitul consacrat ştiinţific în ultimele decenii, care dovedea că anul prezis de mayaşi pentru sfârşitul lumii ar fi 2012.Principala eroare de judecată pe care au făcut-o specialiştii occidentali în cultura mayaşă când au calculat sfârşitul lumii prezis de învăţaţii poporului dispărut ca având loc "sigur" în 2012 a fost faptul că au folosit constanta GMT drept modalitate de coroborare a datelor din calendarul maya cu cele din calendarul gregorian, afirmă Gerardo Aldana, profesor asociat la Universitatea californiană Santa Barbara.
"Acest lucru a fost posibil din cauză că puţini specialişti în cultura mayaşă ştiu şi astronomie, şi epigrafie (n.r. disciplină care se ocupă cu descifrarea şi interpretarea inscripţiilor vechi), şi arheologie", crede profesorul. Acesta readuce în discuţie cercetările antropologului, epigrafistului şi lingvistului american Floyd Lounsbury,unul dintre foarte puţinii specialişti în istoria mayaşă care a ridicat altceva la rangul de informaţie cheie în interpretarea profeţiilor, nu constanta GMT.  "Astronomia a fost luată în considerare în trecut, e drept, dar nimeni a pus accentul pe Dresden Codex Venus Table, o combinaţie de calendar şi almanah, care clasează diferite date legat de mişcările planetei Venus", spune Aldana. Iar dacă Dresden Codex Venus Table este luat în principal în considerare la calcule, data prezisă de mayaşi pentru sfârşitul lumii ar putea fi cu totul alta. Apocalipsa amâna cu cel puţin 50 de ani, dacă nu 100.

O slujbă proastă îţi afectează sănătatea mintală

Este deja cunoscut faptul că un loc de muncă dezagreabil ne face nefericiţi, dar este mai dăunator pentru sănătatea minţii să ai un job care nu-ţi convine decât să nu ai slujbă deloc, arată un studiu realizat în Australia.

Prea puţină siguranţă, o normă de muncă exagerat de mare, prea puţin control asupra gestionării volumului de muncă, lipsa de perspective, toate acestea definesc o slujbă proastă, portivit descopera.ro.

Cercetări anterioare arătaseră că sănătatea mintală a persoanelor care lucrează este mai bună decât a celor fără loc de muncă, astfel încât eforturile de a îmbunătăţi sănătatea psihică şi integrarea socială s-au concentrat asupra găsirii de locuri de muncă pentru oameni - orice fel de slujbe, cât mai repede.
Noul studiu arată că lucrurile nu sunt atât de simple. Cei care trec de la situaţia de şomer la cea de angajat cu o slujbă bună, prezintă o îmbunătăţire semnficativă echilibrului psihic. În schimb, o slujbă nesatisfăcătoare face mai mult rău decât bine.

 

UPB

Optiunea mea pentru facultate este Universitatea  Politehnica din Bucuresti
 
Facultatea de Eenergeticanergetică este una dintre scolile de elita ale invatamantului superior romanesc, prima institutie academica de invatamant energetic din tara, infiintata in anul 1950, recunoscuta pentru profesionalism, standarde academice si stiintifice de inalta calitate.

Facultatea de Energetica ofera programe de studii de licenta, masterat si doctorat, compatibile cu sistemul european de credite transferabile si conditii de studiu la nivel mondial pentru peste 1500 de studenti anual.

Studentii facultatii de Energetica au posibilitatea de a se pregati in toate domeniile Ingineriei Energetice, dobandind competente in domeniul proiectarii, constructiei, exploatarii, mentenantei, conducerii si planificarii activitatii din centralele electrice clasice (termoelectrice, hidroelectrice, nuclearoelectrice), din centralele bazate pe surse regenerabile de energie (fotoelectrice, eoliene, microhidrocentrale, ferme marine), respectiv din sistemele de transport si distributie a energiei.
 
Modalitatea de admitere:Media generala de admitere se calculeaza ca media ponderata a mediei notelor de concurs si mediei generale de la examenul de bacalaureat.
Media notelor de concurs este media aritmetica a notelor obtinutele la cele doua probe de concurs:
Proba I: Algebra si elemente de analiza matematica
Proba II: Fizica sau Geometrie si Trigonometrie
 
 Acte necesare
Pentru fiecare facultate la care se înscrie, candidatul trebuie să depună câte un dosar, cuprinzând următoarele acte:
  1. Fişa de înscriere tip, în care se menţionează, sub semnătură şi răspundere proprie, toate datele solicitate de formularul respectiv. Primiţi acest formular deja completat de la secretariatul facultăţii, după înscrierea datelor personale.
  2. Trei fotografii tip buletin de identitate
  3. Diploma de bacalaureat; candidaţii care au promovat examenul de bacalaureat în sesiunea iunie-iulie sau în sesiunea august-septembrie 2010 pot prezenta la înscriere, în locul diplomei de bacalaureat, adeverinţa eliberată de liceu, în care se menţionează atât media generală de la bacalaureat cât şi notele obţinute la probele susţinute, precum şi foaia matricolă; unele facultăţi solicită depunerea diplomei sau adeverinţei de bacalaureat în original; vă rugăm să consultaţi secretariatele facultăţilor pentru a afla această informaţie;
  4. Certificatul de naştere, în copie legalizată
  5. Adeverinţă medicală tip, din care să rezulte că este apt medical pentru domeniul de studiu la care candidează
  6. [Facultatea de Inginerie în Limbi Străine] Certificat de competenţă lingvistică; sunt acceptate certificate eliberate de instituţii abilitate sau de Departamentul de Limbi Moderne din U.P.B., în urma unui test care va fi susţinut la o dată pe care o puteţi afla direct de la secretariatul Facultatăţii de Inginerie în Limbi Străine
  7. Chitanţa de plată a taxei de înscriere sau dovada privind îndeplinirea condiţiilor de scutire de la plata taxei.
    Sunt scutiţi de plata taxei orfanii de ambii părinţi, cei proveniţi de la casele de copii sau din plasament familial, copiii eroilor-martiri ai Revoluţiei, răniţii în timpul Revoluţiei din decembrie 1989, copiii salariaţilor din Universitatea POLITEHNICA din Bucureşti şi copiii personalului didactic.
  8. [Olimpici naţionali sau internaţionali] Act doveditor al statutului de olimpic
  9. Candidaţii rromi trebuie să obţină viza pe dosarul de admitere de la secretarul şef al Universităţii Politehnica Bucureşti - prof.dr.ing Gabriel IACOBESCU (, Tel. +4021-402-9198).
  10. Dosar plic

Oamenii de ştiinţă au descoperit "elixirul" vieţii

Un adevărat "elixir al vieţii" care ar putea alunga moartea a fost descoperit de cercetători.
Cocktailul din aminoacizi a crescut durata de viaţă a şoarecilor cu 12% şi ar putea aduce acelaşi beneficiu şi oamenilor, mai ales celor bătrâni şi bolnavi, cred oamenii de ştiinţă.

În experimentele de laborator, şoareci adulţi masculi au primit apă îmbogăţită cu trei aminoacizi. Animalele au trăit mai mult decât cei care au avut o dietă normală. Durata lor medie de viaţă a fost de 869 de zile, faţă de 774 cât trăiesc şoarecii netrataţi, fiind o diferenţă de 12%.

Viaţa mai lungă a fost însoţită de schimbări biologice care au adus mai multă energie celulelor şi au redus oxidarea corpului cauzată de radicalii liberi.

Şoriceii trataţi au fost mult mai energici şi şi-au îmbogăţit coordonarea musculară.

Rusia va construi un hotel pentru turiştii spaţiali care va fi inaugurat în 2016

Primul modul al hotelului spaţial va putea fi finalizat în 2012-2013 şi va fi plasat pe orbită la sfârşitul anului 2015 sau începutul anului 2016", a declarat Serghei Kostenko, citat de agenţia de presă RIA-Novosti.

Un hotel spaţial confortabil, conceput în principal pentru viitorii turişti spaţiali, va fi plasat pe orbită, la începutul anului 2016, a anunţat, miercuri, Serghei Kostenko, directorul companiei Orbital Technologies, iniţiatoarea acestui proiect ambiţios, potrivit mediafax.ro.
În opinia lui, acest prim modul, cu un volum de 20 de metri cubi, va dispune de patru cabine şi va putea găzdui până la şapte persoane.hotel

Capsulele spaţiale ruseşti Soyuz îi vor transporta pe viitorii turişti spaţiali până la acest hotel, care se va numi Staţia Spaţială Comercială (CSS). Alimentele şi alte produse vor fi transportate de către vasele de tip cargo Progress.

"Interiorul modulului nu va semăna cu interiorul Staţiei Spaţiale Internaţionale (ISS): hotelul trebuie să fie confortabil, iar turiştii vor putea să admire Terra prin hublouri foarte mari", a explicat Serghei Kostenko.

Până în prezent, turiştii spaţiali, printre care s-a aflat şi miliardarul canadian Guy Laliberté, fondatorul companiei Cirque du Soleil, au trebuit să împartă cu astronauţii aflaţi în misiune pe ISS atât cabinele, cât şi condiţiile de trai - considerate spartane - de la bordul staţiei.

Destinat în special viitorilor turişti, hotelul va putea fi folosit şi de persoane care lucrează pentru diverse companii private, ce doresc să efectueze cercetări ştiinţifice în spaţiu, au precizat iniţiatorii acestui proiect.

Proiectul, conceput în cooperare cu compania de construcţii spaţiale Energia, va fi finanţat de investitori ruşi şi americani.

 

A fost descoperită o planetă cu atmosferă şi gravitaţie

Planeta extra-solară "potenţial locuibilă", Gliese 581 g, este de aproape trei ori mai mare decât Terra. În urmă cu trei ani, specialiştii NASA spuneau că există o planetă asemănătoare tot pe Calea Lactee.

Şansele ca generaţiile viitoare de pământeni să colonizeze spaţiul extraterestru sunt tot mai mari. O echipă de astronomi americani a descoperit o planetă extra-solară "potenţial locuibilă", de aproape trei ori mai mare decât Terra, potrivit Daily Mail.

Planeta care ar putea fi locuită a fost descoperită, pentru prima dată, în afara sistemului solar. Gliese 581, aflată la 20,5 ani-lumină de Pământ, este o planetă care prezintă condiţiile unei vieţi extraterestre, susţin cercetătorii de la University of California, Santa Cruz.

Planeta, care gravitează în jurul unei exoplanete roşii, ar putea avea pe suprafaţă apă în stare lichidă, iar temperatura înregistrată este între 0 şi 40 de grade Celsius.
Planeta este de dimensiuni medii şi se află la o distanţă de aproximativ 120.000 de miliarde de kilometri de Pământ. Însă steaua în jurul căreia gravitează planeta este o pitică roşie, mult mai mică şi cu temperaturi mult mai scăzute decât Soarele nostru.

Gliese 581g are o compoziţie stancoasă similară cu cea a Pământului, diametrul ar fi de aproximativ 1.2-1.4 ori mai mare, iar gravitaţia este posibil să fie similară cu cea a Terrei.

Informaţiile cu privire la corpul ceresc recent descoperit sunt încă puţine, estimările fiind că ar putea exista zeci de astfel de spaţii primitoare în Univer. În sistemul Gliese 581 sunt şase astfel de planete care au o gravitaţie circulară.

 

Prima navetă pentru turism spaţial va zbura în 2012

Miliardarul britanic Richard Branson, patronul companiei Virgin Galactic, a declarat, luni, că naveta SpaceShipTwo, destinată turismului spaţial, va zbura pentru prima oară în spaţiu peste 18 luni.

"Tocmai am terminat de construit SpaceShipTwo. Suntem la 18 luni distanţă de transportul oamenilor în spaţiu (în scopuri turistice, n.r.)", a declarat Richard Branson cu ocazia unei întâlniri cu o serie de investitori din Kuala Lumpur.
Richard Branson a precizat cu această ocazie că viitorii pasageri ai navetei SpaceShipTwo, căreia i se mai spune şi Virgin Space Ship (VSS) Enterprise, au plătit deja aproximativ 200.000 de dolari pentru a călători în spaţiu.
Virgin Galactic, care doreşte să devină prima companie comercială specializată în turismul spaţial, a primit deja 45 de milioane de dolari de la 330 de clienţi care şi-au rezervat un loc la bordul acestei navete care are şase locuri.
Această navetă, concepută de inginerul Burt Rutan, a efectuat în luna martie un prim zbor de testare, sub aripile unui vas-mamă, deasupra unui deşert din California. Potrivit proiectului Virgin Galactic, naveta se va separa de nava-mamă, cu ocazia zborurilor viitoare, la o altitudine de 16 kilometri.
Odată ajunşi în spaţiu, turiştii vor putea să admire din interiorul navetei, prin câteva hublouri, planeta Terra.
Miliardarul britanic a evocat, ca viitoare etapă a planurilor sale, inaugurarea unor hoteluri de lux în spaţiu, ce vor putea fi utilizate ca viitoare baze de aprovizionare şi odihnă pentru astronauţi, în lungul lor zbor către Lună.
"Vrem să construim hoteluri în spaţiu. Ţintim către Lună", a declarat Richard Branson, care intenţionează, totodată, să lanseze o serie de "mici sateliţi" de care să beneficieze şcolile şi universităţile din lumea întreagă.